RPHI România (Raiffesen Property), compania care deține și administrează SkyTower, a semnat cu Ambasada Republicii Filipine în România un contract de închiriere pe 5 ani pentru 580
Vastint România, parte a Grupului VASTINT, o companie internațională cu peste 35 de ani de experiență în domeniul imobiliar, a încheiat un nou contract de închiriere cu Tchibo Brands
Ford Otosan Romania, subsidiară a companiei Ford Otosan din Turcia, a încheiat un contract de credit în valoare de 435 de milioane de euro pe termen de 7 ani, cu un sindicat de bănci
și producție cu activitate în aviație, automotive și, în special, în industria de logistică și curierat, urmează să livreze 6.000 de lockere pe piața din Austria în urma unui contract
dintre cele mai importante grupuri de restaurante din România, a deschis recent două cafenele 5 to go în incinta Aeroportului Internațional Henri Coandă, în urma semnării unui contract
TMF Group, furnizor de servicii administrative și compliance, a semnat un contract de închiriere pentru 1.700 de metri pătrați de spații office la America House, clădirea de birouri
Societatea de avocatură Albotă Law Firm a asistat Nor Real Estate, dezvoltator imobiliar care face parte din grupul Atenor, la semnarea unui contract de împrumut în valoare de 21 milioane
Schoenherr și Asociații SCA a asistat Otokar în legătură cu semnarea unui contract cu Romtehnica pentru furnizarea a 1.059 de autovehicule 4x4 tactice blindate de tip ușor COBRA II
Deichmann, principalul retailer de încălțăminte din Europa, a semnat un contract de închiriere pentru 20.000 de metri pătrați de spații industriale în ELI Park București, proiect aflat