Contractele finale pentru construcția de noi reactoare la centrala nucleară Dukovany de către compania coreeană KHNP ar trebui încheiate în următoarele săptămâni, a anunțat premierul
China a stabilit tarife finale pe importurile de carne de porc din Uniunea Europeană la niveluri semnificativ mai reduse decât anunțase inițial în luna septembrie, potrivit Bloomberg
Transportul de pasageri pe linia feroviară Budapesta-Belgrad ar putea începe în această toamnă, dacă inspecțiile finale de siguranță pe secțiunea maghiară vor fi finalizate cu succes
Marii sponsori ai Campionatului Mondial de Fotbal au înregistrat randamente de peste trei ori mai mari decât indicele american S&P 500 în perioadele în care s-au desfășurat turneele finale
Ministerul Energiei, au respins pe 15 iulie inițierea unei reevaluări a strategiei SMR de la Doicești, propusă de Consiliul de Administrație după ce unele condiții ale Deciziei Finale
produsele alimentare va avea un efect pozitiv asupra prețurilor la raft în condițiile în care impactul asupra deficitului bugetar va fi mai degrabă limitat, însă scăderea prețurilor finale
Tensiunile geopolitice determină un număr în creștere de multinaționale să semnaleze planuri de relocare a producției în țări care sunt politic mai apropiate de piețele lor finale,