Doar 13 dintre cele mai valoroase 30 de branduri hoteliere din lume sunt în România, astfel că lipsesc nume cu greutate precum Hyatt sau Shangri-La, care acoperă multe dintre marile
România s-a situat în prima parte a acestui an la jumătatea topului Uniunii Europene (UE) realizat după marjele de creditare practicate de bănci pentru împrumuturile acordate companiilor
România are tot ce îi trebuie pentru a urca în liga digitală a regiunii: fonduri, o piață mare și, spune Microsoft, echipe de IT mai mari decât în țările vecine.
s-ar putea accentua în perioada următoare, au explicat Dennis Bițună și Luminița Zamfir, fondatoarele firmei de design și arhitectură GEMINI.creating, în emisiunea Investiți în România
alinierea la paradigma de sustenabilitate este din ce în ce mai ridicat, a explicat Adrian Pop, fondator al ADP Green Building, în emisiunea ZF Investiți în România!
economică nu a fost atât de abruptă pe cât se preconiza în lunile aprilie – mai, iar revenirea economică a companiilor este una vizibilă, spune Ionuț Simion, country manager la PwC România
Compania realizează local espressoare de cafea și blendere. De la intrarea pe piață, acum mai puțin de un deceniu, producătorul a investit în România peste 500 milioane de lei.