Știm să facem asta, am mai ieșit din țară cu branduri
Daniel Ilinca, CEO & fondator Softbinator Technologies: Am învățat și din greșelile proprii, de a construi tehnologie
Andrei Badea, communication and public policy manager în cadrul Infineon Technologies Romania:
Alegerea unui internship ține de înclinația pe care o au pentru un anumit domeniu.
„Renault și Dacia au aproape 2.000 de angajați la București, în special din echipele Renault Technologie Roumanie (inginerie), Renault Commercial Roumanie (vânzări) și servicii off-shore
Referitor la impactul tehnologiei asupra dezvoltării orașelor și, implicit, a țării, Cord Meier Klodt a adăugat că “orașele mai inteligente înseamnă vieți mai bune”, punând
partenerii vor explora prin tehnici descoperite de neuroștiință preferințele de care utilizatorii de vehicule electrice nu sunt conștienți, scopul fiind adaptarea dezvoltării tehnologiei
2007- 2008 au venit o serie de reglementări pentru această profesie“, a spus Șerban Toader, în cadrul conferinței „Redefinirea Auditului Statutar – Noi reglementări și impactul tehnologiei
Totodată, prin intermediul tehnologiei de recunoaștere vocală și a realității augmentate, Mondly AR, utilizatorii pot purta o conversație cu un chatbot în limba străină pe care o învață
În plus, utilizatorii pot parcurge teste de psihologie în cadrul I’m Fine, ce sunt interpretate cu ajutorul tehnologiei implementate în cadrul aplicației.
Împreună, vom continua să împingem limitele tehnologiei, aprofundând în fiecare zi transformarea noastră într-o companie de tehnologie”, a scris Zamfirescu pe LinkedIn.