pe orizontală se vor vedea într-un ritm lent de dezvoltare a sectorului energetic, a explicat Oana Ijdelea, managing partener, Ijdelea & Asociații, în intervenția sa de la ZF Power
În același timp stațiile publice de încărcare trebuie să ofere soluții de încărcare «ultra high power», adică de peste 150 kW, pentru a răspunde dezvoltării automobilelor“, mai spune
„NuScale Power se află la intersecția dintre energia nucleară și cererea crescândă de energie electrică generată de inteligența artificială și centrele de date.
În ultimul episod al seriei Energie de la A la Z, campanie editorială ZF susținută de PPC (PUBLIC POWER CORPORATION), vedem cât de lung este de fapt drumul pe care îl are de parcurs
O parte din fondurile pentru această investiție vor veni din banii încasați de Elcomex de la Enel Green Power (EGP), divizia de regenerabile a grupului italian Enel, pentru care compania
Rucsandra Hurezeanu, susține că a luat finanțare prin programul IMM Invest pentru zona de consum și investiții, aceasta din urmă concentrându-se pe finanțarea programelor de ERP sau Power
Dar am securizat și mai mult acest lucru pe termen lung, deoarece achiziționăm prin intermediul unui vPPA (virtual Power Purchase Agreement), care constă în achiziționarea virtuală
„De aceea am creat FIORA5, unde reducem fricțiunea, concentrându-ne pe o arhitectură cu consum ultra-redus de energie (ultra-low power), plug-and-play și extrem de personalizabilă pentru
, CEO al TDP Partners, companie antreprenorială de consultanță pentru structurarea finanțărilor, orientată în ultimii cinci ani pe proiectele de energie verde, însă și pe zona de power