Investițiile străine directe au crescut cu 14% în 2018 în regiunea Europei de Sud-Est, față de 2017, avans susținut de economiile în tranziție din regiune, în contextul în care la nivel
O mare parte din stocul de investiții străine directe la nivel mondial reprezintă capital „fantomă“, conceput mai degrabă pentru a minimaliza obligațiile fiscale ale companiilor, decât
Mai multe grafice și tabele din domeniul Profesii Mai multe grafice și tabele din domeniul macroeconomie Materialul a apărut în ediția din 8 iulie 2024 a Ziarului Financiar.
Azerbaidjan Airlines AZAL, compania aeriană azeră de stat, a lansat cursa București – Baku, care va lega pentru prima dată cele două țări printr-un zbor direct.
TAROM va renunța la cursele dintre București și Belgrad la sfârșitul lunii octombrie, punând capăt unei tradiții care a durat 16 ani, informează platforma exyuaviation. Deși compan...
neîntrerupt în ultimele două decenii și să rămână pe o traiectorie ascendentă, iar dintre acestea doar 134 au avut curaj să se extindă pe piețele externe prin investiții străine directe
Nisa, orașul francez de pe Coasta de Azur, al cincilea ca mărime din Franța și al doilea ca număr de turiști după Paris, este una din cele mai populare destinații de vacanță, ce pr...
privire
PIB-ul României în T1 față de T1 2014
+4,3%
Evoluția anuală a prețurilor de consum în mai
+1,16%
Rata șomajului în martie
7,4
Investițiile străine directe