Economia românească nu poate avansa fără ca antreprenorii să-și asume faptul că investiția în branding este singura care îi poate propulsa atât pe piața internă, cât și pe cea internațională
De asemenea, în 6 noiembrie, Trășculescu l-ar fi determinat pe Calotă să falsifice un contract între SC Aquaform SRL și firma lui Calotă SC Maryna Exclusiv SRL, acesta fiind antedatat
Ceilalți membri sunt Adivi Estate SRL (reprezentată prin Adrian Vasile Viman), LCL Grup SRL (reprezentată prin Ciprian Lăduncă), Ionuț Alin Nicolescu și Dragoș Bonea.
La nivel regional, Grupul a atins un nivel al livrărilor de produsele petroliere prin activitățile de trading de circa 1,4 milioane tone către subsidiarele sale și către partenerii
Însă acum, odată cu diminuarea veniturilor din operațiunile de trading, cu introducerea unor reglementări mai stricte care le-au obligat să renunțe la operațiuni cândva profitabile
a trecut la un nivel superior, atenția noastră fiind axată pe două linii de activitate – cea tradițională, de vânzare a inputurilor, dar, în același timp, ne-am concentrat și pe trading-ul