Răzvan Raț, director general adjunct al BRK Financial Group, unul dintre cei mai mari brokeri de la Bursa românească, spune că în situația unui al doilea val de îmbolnăviri cu COVID
SABS a fost fondată în urmă cu aproape două decenii, în Iași, iar de la începutul activității a livrat servicii de dezvoltare de software către diverși clienți din afara țării.
Marius Moise, general manager al companiei Fastbit din Timișoara, a avut primele contacte cu lumea antreprenoriatului în timpul facultății, însă experiența acumulată ulterior în companii
riscurile nu vor mai fi suportate disproporționat de partea română, în contextul în care peste 80% din condițiile investiției sunt neîndeplinite, a precizat Mihai Gioară, directorul general
♦ Trans Sped este prima companie din România care a emis certificate digitale pentru semnătură electronică în cloud și primul Prestator Calificat de Servicii de Încredere certificat
MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România a cumpărat pachetul majoritar de 80% din Almina Trading o companie de servicii medicale prezentă pe piața din Dâmbovița