BICO Industries, producător de materiale de construcții controlat de holdingul ROCA Industry cu 60%, a semnat un contract cu Administratia Fondurilor pentru Mediu (AFM) pentru finanțarea
Damen a semnat un contract cu municipalitatea din Toronto (Canada), pentru livrarea a două feriboturi, care vor transporta pasageri și vehicule între terminalul Jack Layton din centrul
OMV Petrom va furniza de la 1 ianuarie 2025 combustibil sustenabil pentru aviație (SAF) operatorului aerian national TAROM, în baza unui contract semnat de cele două companii.
PPF Real Estate a anunțat miercuri că Premier Energy Group a semnat primul contract de închiriere din ARC, proiectul de birouri de 30.000 mp aflat în construcție lângă Podul Basarab
Compania Națională Aeroporturi București a primit opt oferte pentru construcția unei noi parcări ”Long Term”, cu patru niveluri și 795 de locuri pentru staționare, un contract de 12
Globalworth, unul dintre cei mai mari investitori pe piața de birouri din Europa Centrală și de Est, a semnat un contract de închiriere cu Tema Energy, unul dintre principalii integratori
Michael O’Leary, șeful Ryanair, ar putea câștiga cel puțin 150 de milioane de euro din următorul său contract ca director executiv al Ryanair, dacă linia aeriană atinge ținte financiare
Februarie, cea mai veche fabrică din Cluj, înființată în 1870, care construiește și repară material rulant feroviar, a finalizat modernizarea a 30 de vagoane pentru CFR Călători, un contract
Mircea Bulboacă, în asociere cu UTI Construction and Facility Management, deținută de omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, și cu polonezii de la Zue Spolka Akcyjna, au câștigat un contract
Guvernul polonez analizează cum poate ajuta producătorul local de material rulant Pesa, care după prăbușirea rublei are probleme cu un contract privind furnizarea de tramvaie Moscovei