Vivo Food Bar, un business local dezvoltat de patru antreprenori români, deschide cel de-al treilea restaurant specializat în burgeri al rețelei, în complexul de birouri AFI Park, după
EXACT Business Solutions, companie care activează de peste zece ani pe piața de marketing research și strategie din România, a desemnat-o la conducerea operațiunilor pe Violeta Niculae
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a votat proiectul pentru trei servicii de programe specializate pentru știri, comedie și business, sub umbrela SC Aleph Media SRL cu șase
americane de transport și logistică care au adoptat soluții de inteligență artificială se bucură deja de marje de profit mai bune chiar și cu peste 5%, potrivit unui raport semnat de Business
de cosmetice sau de produse alimentare, dar și în domeniul transporturilor au fost premiate săptămâna aceasta pentru performanța în afaceri în cadrul proiectului Campioni în business