Operatorul bursier Nasdaq a semnat luni un acord de sprijin cu guvernul ucrainean pentru dezvoltarea pieței de capital din Ucraina, potrivit Nasdaq și Agenția SUA pentru Dezvoltare
Când Business Roundtable (BR), organizația de lobby a celor mai mari companii din SUA, spune că profitul nu mai poate fi principalul scop al unei firme, e clar că se întâmplă ceva.
Așteptările pentru economia germană au consemnat o redresare în ultima lună în condițiile diminuării îngrijorărilor privind impactul războiului comercial dintre SUA și China și al Brexitului
Black Sea Oil & Gas a semnat azi cu Transgaz, compania națională de transport a gazelor naturale, un contract pentru preluarea gazelor din proiectul marin Midia și injectarea acestora
Washington (SUA), Kabul (Afganistan), Erbil (Irak) au fost principalele destinații ale companiilor aeriene care au operat zboruri pe aeroportul Aurel Vlaicu- Băneasa în primul semestru
Cu simple mesaje pe Twitter, președintele SUA Donald Trump a reușit luna aceasta să trimită în picaj, pe rând, lira turcească și randul sud-african, monedele unor economii emergente
Oficiali germani au avertizat că noile sancțiuni propuse de SUA împotriva controversatului gazoduct Nord Stream 2 amenință supraviețuirea proiectului, arătând că acțiunea americanilor
În condițiile în care politica comercială a președintelui american riscă să adâncească conflictul economic dintre SUA și Uniunea Europeană, China și Rusia încearcă să-și întărească
Uniunea Europeană va investi un miliard de euro în achiziția de supercomputere pentru a ține pasul cu China, SUA și Japonia pe acest segment, conform unui anunț al Comisiei Europene