Cel mai mare cont din Pilonul II avea la 30 iunie o valoare de 4,14 milioane de lei (circa 774.000 de euro), de aproape 150 de ori media sistemului, de 27.784 de lei, potrivit raportului
Marii consumatori de energie cataloghează drept absurdă situația în care industria va plăti de anul acesta un preț la gaze aliniat la media internațională, deși România își asigură
La numai 32 de ani, Cristina Gheorghițoiu este general manager al Naspers Classifieds Romania, un grup media are deține cele mai accesate site-uri românești, printre care se numără
Dacă ești la început de drum, probabil ai senzația că trebuie să știi câte puțin din toate: AI, programare, marketing, social media, finanțe, limbi străine, public speaking.
OUG privind măsurile de protecție a populației și economiei pe perioada situației de criză pe piața carburanților, acestea incluzând limitarea adaosului comercial la maxim 50% din media
Citim prin presă și alte canale media că Guvernul României a solicitat Comisiei Europene un mecanism de compensare pentru prețurile mari la energie și oprirea blocajelor impuse de Austria
Laura Bălănescu, medicul chirurg pediatru care l-a operat pe copilul ce a decedat ulterior la Sanador în urma unui “șoc hemoragic”, lucrează ca medic chirurg pediatru la spitalul de
de cafenele Meron, unul dintre cei mai puternici actori din piața de specialitate, se va extinde anul acesta cu patru-cinci noi unități, un ritm ușor mai lent decât anterior, când media
Trust the process pare a nu mai avea multă relevanță când totul este pe fast-forward, dar așa se creează marile goluri dintre așteptări și rezultate, totul augmentat de social media