România se află în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu cele mai scăzute costuri ale vieții, însă nivelul de trai rămâne sub media comunitară din cauza veniturilor mai mici
România se află într-un grup foarte restrâns de trei state care nu au majorat salariul minim de la 1 ianuarie 2026, alături de Spania și Estonia, într-un context în care majoritatea
Grupul de companii românești din programul MoonShotX, realizat de Raiffeisen Bank România în parteneriat cu InnovX, a închis, în premieră, o sesiune de tranzacționare la London Stock
folosesc cardul online pentru a efectua plățile, iar acest procent este un indiciu privind potențialul de dezvoltare al pieței, a spus Elena Gheorghe, country manager, PayU GPO România
România a întrecut Ungaria la PIB per capita, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum, scrie într-o analiză pentru Portfolio.hu Ákos Péter Bod, profesor de economie
În marea majoritate a localităților din România unde clienții persoane fizice sau companii au la dispoziție un singur furnizor de internet prin fibră optică – tehnologia care asigură
România și Bulgaria și-au îndeplinit cu succes procesul de evaluare Schengen prevăzut în Tratatele lor de aderare, luând toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea părților
Gradul de penetrare al asigurărilor în PIB a rămas încă la un nivel scăzut în România, la finalul anului 2023 fiind de 1,32%, cel mai înalt nivel de până acum fiind anterior atins în