Cele mai mari cinci companii cu pierderi din energia eoliană au cumulat anul trecut pierderi totale de aproape 900 de milioane de lei (200 de milioane de euro), potrivit calculelor
Capitalizarea bursieră a OMV Petrom (SNP), cel mai valoros emitent local de pe piața de capital de la București, a ajuns la 16,03 miliarde lei (3,48 miliarde euro), după două ședin...
Vauban IT, companie locală specializată în dezvoltarea de aplicații software și furnizarea de servicii tehnologice, are ca țintă să ajungă anul viitor la o echipă de peste 700 de
locală, a lansat o ofertă nouă dedicată companiilor de orice dimensiune și din orice domeniu de activitate prin care le oferă acestora servicii de internet prin fibră optică pentru companii
Transgaz, compania națională de transport al gazelor naturale, care joacă un rol cheie în ecuația aducerii gazului din Marea Neagră pe uscat, spune că de fapt doar două companii au
Pot spune că e o companie mare de servicii medicale care nu își pusese încă problema în ianuarie dacă trebuie să se conformeze, sau companii de telecom care nu știau că IP-urile sunt
Petru Văduva, fost director general al Transgaz, va deveni noul director general al combinatului chimic Chimcomplex Borzești, după ce compania va prelua activele principale ale combinatului
Divizia de generice a francezilor de la Sanofi, care cuprinde fabrica de medicamente Zentiva, inclusiv cea din România (fosta Sicomed), este curtată de compania indiană Torrent Pharmaceuticals
De asemenea, compania mai are deschise birouri de vânzări în Amsterdam, Munchen, Paris, Dubai, Singapore și Tokio.
În SUA, UiPath are un birou de vânzări, compania des?
Andreea Ioniță, director de strategie și program management și membru din anul 2013 în boardul Orange, liderul pieței de telefonie mobilă și una dintre cele mai mari companii locale