În urma perturbării lanțurilor de aprovizionare și creșterii costurilor în contextul pandemiei, din ce în ce mai multe mărci europene au decis să-și transfere producția mai aproape
Ford România va reduce producția de automobile B-Max la fabrica de la Craiova pe fondul unei piețe auto europene în scădere, oprind unu din cele două schimburi care lucrează la asamblarea
♦ István Varga, care produce brânză maturată în Cund, județul Mureș, are în plan o creștrere de 20% a producției și mizează pe promovarea locală a produselor sale după modelul vest-european
Paul Fulea, proprietar al cramei Histria, spune că planul pentru anul acesta vizează dublarea producției, față de 50.000 de sticle pe an cât este în prezent.
emisiunea de business ZF Live, transmisă în fiecare zi de luni până vineri de la 10:00 la 11:00 dimineața pe live.zf.ro unde a discutat despre situația de la companie și perspectivele producției
Începând din luna septembrie 2020 a fost schimbată forma juridică a companiei Electroglobal, din Societate cu Răspundere Limitată (S.R.L.) în Societate pe Acțiuni (S.A.).
Profesia de bază se derulează ca liber profesionist încă din anul 2008, fiind în prezent asociat și administrator în cadrul societății Expert Contabilitate & Servicii S.R.L. și