Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare instituție de credit din România după active și cel mai tranzacționat emitent de la Bursa de Valori, a anunțat convocarea Adunării
Banca Transilvania (simbol bursier TLV), cea mai mare bancă din România, a raportat pentru primul trimestru din 2025 un profit net la nivel consolidat de 877 mil. lei, în scădere de
important investitor de la Bursa de Valori București, și-a redus ușor în aprilie expunerea la OMV Petrom (SNP), singurul producător de petrol și gaze din România, întrucât investiția sa
Valoarea tranzacțiilor cu acțiuni OMV Petrom (simbol bursier SNP) și Banca Transilvania (TLV) va crește în perioada următoare, ceea ce probabil se va reflecta în sens pozitiv pe prețul
la noiembrie 2024, cele mai mari cinci investiții ale NN Pensii la Bursa de Valori București erau la: OMV Petrom (2,2 mld. lei adică 4,38% din activul net al fondului), Banca Transilvania
Pe locurile doi și trei în topul randamentelor se află Banca Transilvania (TLV) cu 7% și OMV Petrom (SNP) cu 6,4%, iar randamentele dividendelor Nuclearelectrica (SNN), Transgaz (TGN