Start-up-urile locale de tehnologie tind să nu acorde atenție oportunităților de finanțare nerambursabile din fonduri europene, chiar dacă sumele pot ajunge să fie unele consistente
Diferențierea nivelului remunerației în raport cu funcția deținută, respectiv pentru funcția de Președinte al Consiliului de Administrație, în sensul majorării cu 100% a remunerației fixe
Până acum reducerea CAS ar fi trebuit să fie analizată până la virgulă de către ministrul Finanțelor, iar cifrele să fie puse în dezbatere, astfel încât mediul de afaceri să vină cu
de vorbe ci de acțiuni concrete pentru ca euro să piardă substanțial din putere, iar pericolul deflaționist, văzut ca o amenințare majoră pentru revenirea economiilor europene, să fie
Pe de altă parte, elvețianul Julien Ducarroz, directorul comercial al Orange România de mai bine de cinci ani, ar putea pleca de asemenea de la București pentru a prelua funcția de
Bucureștiul, Cluj-Napoca și Timișoara sunt orașele în care angajații români vor primi cele mai mari salarii în 2016, arată datele Comisiei Naționale de Prognoză. Astfel, salariul m...
Dobânzile negative nu aduc creșterea economică, firmele private se feresc de noi investiții, ceea ce ține pe loc piața locurilor de muncă, Brexitul bate la ușă, iar dosarele Panama