Cosmin Ghiță, 28 de ani, care conduce din luna septembrie Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România și cea mai performantă companie din indicele BET
Pentru prima dată compania intră în top zece cele mai valoroase companii locale. Compania din Bacău a fost evaluată la 1,7 mld. euro, în creștere cu 132% față de anul trecut.
Intesa Sanpaolo a selectat Thought Machine, compania de tehnologie core banking, cu sediul în Marea Britanie, pentru noua platformă bancară digitală, iar în cadrul acestui parteneriat
Compania germană de energie regenerabilă AE Solar va investi 150 milioane de euro în construcția unei fabrici de panouri solare în apropiere de orașul bulgăresc Plovdiv în 2022, notează
Electrica (simbol bursier EL), cel mai mare furnizor de energie electrică din România și companie listată ale cărei acțiuni fac parte din structura indicelui principal BET, a primit
Compania locală de blockchain Modex a obținut statutul „Co-Sell Ready” de la Microsoft, pas ce îi va permite să acceseze piețe noi și o comunitate vastă de potențiali clienți din rețeaua
Deloitte România și Reff & Asociații / Deloitte Legal au încheiat un parteneriat cu Legito, companie cu sediul în Cehia, pentru a oferi soluții de automatizare a documentelor, inclusiv
Guvernul sârb a încheiat un memorandum de înțelegere cu China Road and Bridge Corporation (CRBC) pentru un proiect de 130 milioane de euro legat de construirea unei centuri de ocol...