Daniela Secară
director general BT Capital Partners
► Listarea la bursă presupune, în primul rând, transformarea companiei în SA din SRL, în cazul în care este constituită astfel
Astfel, pe toată durata verii, în fiecare zi a săptămânii, va fi un atelier de vizitat: la cei care produc coșuri și alte produse din nuiele, la atelierul de tâmplărie, la una dintre
în cadrul noului centru prin care va furniza servicii de suport filialelor din alte țări ale grupului francez, înființat anul trecut sub numele de SC Telecom Global Services Center SRL
Pfizer România SRL a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de aproape 130 mil. euro și un profit net de 7 mil. euro, potrivit informațiilor de pe site-ul Ministerului de Finanțe
„Contractul dintre Hidroelectrica și consorțiul format din Deloitte Consultanță SRL – Banca Comercială Română – Hydrochina Zhongnan a fost semnat în 2010.
Gupul Medicover este unul dintre cei mai mari operatori de servicii medicale pe piața locală, care cuprinde Medicover SRL (clinicile), Medicover Hospitals (spitalul) și Synevo România
Cum se face un parc solar cu bani europeni
Astfel, partenerii români și germani au creat un vehicul de investiție, Solar Power Energy Ro SRL, și au început să caute zone propice construirii
35 de angajați, dar vom dubla acest număr (în perioada următoare – n.red.)“, a spus Claudiu Tronciu, directorul general pentru România și Moldova al MNT Healthcare Europe SRL