fix și cablu TV, și unul dintre cei mai mari furnizori de servicii de telefonie mobilă, a anunțat, la fel ca Vodafone, finalizarea tranzacții de preluare a unor active ale Telekom România
Legea privind conversia în lei a creditelor în franci elvețieni la cursul istoric a fost transmisă ieri de Parlament la președinției pentru promulgare, la circa o săptămână după
Compania americană de ride-sharing Uber a utilizat în România, Canada, Belgia, India, Ungaria și de cel puțin trei ori în Franța un sistem de distrugere urgentă a datelor computerizate
Compania ista România, activă pe piața măsurării consumului pentru energie termică, estimează pentru acest an afaceri de 21 milioane lei (4,7 milioane euro), în creștere cu 2,9% de
Prin combinarea infrastructurii și a expertizei în domeniu, compania integrată va putea livra soluții clienților din eșalonul superior, piețelor emergente și clienților la nivel global
Carrefour România, companie care operează hipermarketurile cu același nume și care administrează franciza magazinelor de proximitate ale grupului francez, și-a dublat profitul în primul