de energie și-a găsit un debușeu în statele vecine cu deficit, în special Serbia, stat lovit în luna mai de cele mai grave inundații din ultimul secol.
Profitul net al transportatorului național de energie Transelectrica București (TEL) a scăzut de 3,7 ori în primul trimestru, la 43,6 mil. lei (10 mil. euro), deși cifra de afaceri
Transelectrica (simbol bursier TEL), compania națională de transport al energiei electrice, a raportat pentru 2020 un profit net de 114 milioane lei, în creștere cu 18%, și venituri
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și cea mai valoroasă companie din portofoliul statului român, propune repartizarea a 1,29 miliarde de lei sub formă de
„Comisia Europeană a aprobat acordarea de către România a unei scheme de ajutor în valoare de 3 miliarde de euro (15,22 miliarde de lei) în sprijinul instalațiilor care produc energie
Cel mai mare profit net anunțat până anul acesta, peste 1 mld. euro, la nouă luni. Cea mai profitabilă companie. Cel mai mare producător de energie. Din nou imbatabilă.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a înregistrat în 2018 un profit net de 1,55 miliarde de lei, în urcare cu 13,9% față de anul precedent, în
Producătorul de energie electrică și echipamente electrice Electromagnetica București (simbol bursier ELMA) a încheiat anul 2020 cu un profit net de 2,3 mil. lei, în scădere cu 48,2%