aproape 23.000 de metri pătrați care domină principala intrare în Parcul Herăstrău din București, a fost vândută anul trecut între două fonduri administrate de compania imobiliară GLL
JLL România a intermediat în primul trimestru tranzacții de închiriere de spații de birouri totalizând aproape 25.000 de metri pătrați, un record al companiei în ultimele 12 luni.
Veniturile nete din dobânzi au scăzut în primul semestru cu 4% față de S1/2015, la 21,7 mil. lei ca urmare a reducerii portofoliului de credite și a reducerii dobânzilor pe piața bancară
funcție de activele deținute, a selectat ca fiind câștigătoare oferta depusă de banca americană de investiții JPMorgan și de fondul de investiții LoneStar pentru achiziția unor credite
“
De altfel, potrivit unui sondaj al BNR din luna februarie, instituțiile de credit anticipează înăsprirea condițiilor de creditare imobiliară în contextul incertitudinii provocate
Clara Alexandrescu și-a dorit întotdeauna să facă medicină și, chiar dacă părinții ei nu au profesat în domeniu, familia sa și a soțului numără 45 de doctori.
Dezvoltatorul imobiliar One United Properties (BVB: ONE) încheie un acord de finanțare cu Banca Transilvania, pentru un credit de investiții de 20 de milioane de euro, pe o perioadă
Potrivit Financial Times, mai multe bănci printre care Barclays, Morgan Stanley, UniCredit și Credit Suisse pierd în urma falimentului Thomas Cook aproape 2 miliarde de euro, în urma