Un start-up românesc din IT a reușit să obțină o finanțare de 80.000 dolari în SUA
Aveam acest concept, l-am discutat împreună și am hotărât că putem înființa compania și el mi-a propus să facem acest lucru în America.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Aveam acest concept, l-am discutat împreună și am hotărât că putem înființa compania și el mi-a propus să facem acest lucru în America.
Primul pas pe piața românească a fost făcut în 2000, prin deschiderea unei reprezentanțe, și a început să funcționeze ca SRL în 2006.
În primul rând, zona scandinavă, de unde de altfel și provine concernul, este dezvoltată din punct de vedere economic, iar criza este deja un concept ce ține de domeniul trecutului,
Paul și Mihaela Oppenkamp au deschis restaurantul The Artist acum 12 ani, mizând pe o piață a fine dining-ului românesc neobișnuită cu acest concept.
Este un concept local, realizat de companie.
SRL – Matei Filipidescu, CEO, World Class și deputy CEO, Vectr Holdings – Rareș Zlătaru, fondator de DBV Management&Training – Adriana Diaconescu, fondator
companiei fac parte: Cristian Ionescu (managing partner al boutique-ului de investiții Chartered Debt Management și ex-CEO Coface România, Bulgaria și Slovacia), Piotr Swieboda (CEO Inovo
Cred că în 2026, businessul românesc va continua să se dezvolte și să inoveze, să creeze și să găsească soluții.
Prototipul este un o casă cu etaj, cu o suprafață utilă de 130 metri pătrați și 90 de metri pătrați amprenta la sol, dar arată ca un etaj decupat dintr-un bloc de locuințe.
„Este o bătălie între două concepte diferite.