Sistemul bancar a obținut după primele cinci luni din 2018 un profit net de aproape 3,2 mld. lei (circa 685 mil. euro), mai mare cu aproximativ 18% față de câștigul raportat pentru
♦ Piața creditelor continuă să aibă un potențial bun ♦ Canalele la distanță, banca mobilă sau electronică, centrele de contact, vor evolua în continuare ♦ Prioritare sunt investițiile
Sistemul bancar, principalul finanțator al economiei României, a obținut în primul semestru (S1) din acest an un profit net de aproximativ 2,8 mld. lei, iar activele au urcat
Asociația bancară cehă etse împotriva unei taxe sectoriale, spunând că o astfel de măsură ar putea afecta capacitatea sistemului bancar de a finanța economia.
comericale din România, în special companiile mici și mijlocii, aleg să își finanțeze operațiunile prin credite comericale, așa-numitele credite-furnizor, în loc să aleagă creditul bancar
Profitul la nivelul sistemului bancar românesc a ajuns la sfârșitul primului trimestru (T1) din 2024 la un nou record, de peste 3,7 mld. lei, în creștere cu circa 10% față de câștigul
Anul 2024 a început cu un ritm de creștere e zona creditării corporate mai redus față de perioada similară a anului trecut, respectiv o creștere de 6% la nivelul sectorului bancar,
Sistemul bancar rămâne într-o notă sănătoasă sub umbra rezilienței și a unui nivel de solvabilitate în creștere, cu o lichiditate foarte mare stimulată de un volum al depozitelor într-o