În primele două trimestre am experimentat creșterea investițiilor, în partea de protejare și securitizare a independenței energetice, adică în acele investiții în surse alternative
La momentul preluării mandatului, Enel X deja era unul dintre cei mai mari jucători din domeniul mobilității electrice din România și un partener al companiilor care au făcut pasul
Traderii retrag miliarde de dolari de pe Binance, în timp ce problemele care afectează cea mai mare bursă crypto din lume continuă să crească, scrie Wall Street Journal. Luni, Comm...
Actualele conflicte globale majore, de natură comercială și valutară, pot provoca mișcări însemnate de capital, ceea ce reclamă, mai ales în condițiile deficitelor gemene, vigilență din partea
ING Bank România susține că a primit o serie de solicitări din partea clienților persoane fizice pentru amânarea plăților la ratele la credite în contextul pandemiei de coronavirus.
De asemenea proiectul introduce și prevederi care să protejeze persoanele cu atribuții în control și supraveghere de eventualele „hărțuiri în justiție” din partea persoanelor fizice
„Regăsim partea de inteligență artificială în unele proiecte ale studenților noștri. Am văzut multe instrumente care folosesc AI, inclusiv în zona educațională.