Acțiunile gigantului din industria filmului AMC Entertainment au crescut cu 31% înainte de începerea ședinței de tranzacționare pe bursa din New York, după ce Daily Mail a scris că
Cea mai mare piață pentru Dacia rămâne Franța, cu peste 24.000 de autoturisme noi înmatriculate în primele cinci luni ale anului, dar în scădere cu 60% față de perioada similară
Tarom a ajuns la al patrulea director general „provizoriu“ într-un an și jumătate, CFR Marfă și CNAIR (compania de drumuri) sunt conduse de șefi provizorii, Spitalul Județean de Urgență
Una dintre dificultățile întâmplinate de companiile din România este lipsa planurilor de urbanism, care îi împiedică să aducă angajați care locuiesc în alte zone ale țării, a spus Cătălin
Decalajul dintre salariile femeilor și ale bărbaților este mai redus în România față de media europeană de 16%, însă în continuare ponderea femeilor aflate pe poziții de top management
obligațiuni a Golden Foods Snacks, societatea care deține brandul de semințe, alune și fructe deshidratate ELMAS, va intra la tranzacționare pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al
Din punct de vedere al cererii, cel mai mare volum a venit de la companiile din FMCG, cu aproape 50% din total (172.000 mp), din producție (17%, respectiv 60.000 mp) și cele cu activități
Guvernul francez intenționează să absoarbă aproximativ 35 miliarde de euro din datoriile de circa 47 miliarde de euro ale operatorului național de căi ferate SNCF ca parte a reformelor
Producția de grâu din anul agricol 2019-2020 aproape s-a înjumătățit, din cauza secetei prelungite din toamnă și din primăvară care a afectat în mare parte culturile, fiind de doar...