Cu doar câteva zile înainte de inaugurarea președintelui ales al SUA Joe Biden, prin presa internațională de top au circulat proiectele unor planuri ale Comisiei Europene de a ataca
Alegerile pentru președintele SUA sunt un spectacol pe măsura importanței lor. Cine le câștigă conduce nu doar cea mai mare economie a lumii, ci și pe cea mai influentă.
ultima ședință de politică monetară din acest an, banca centrală americană s-a angajat să injecteze în continuare lichiditate în piețele financiare până când redresarea economiei SUA
Însă președintele Donald Trump s-a supărat pe aliații SUA și cu un tweet a provocat ceea ce un ziar german descrie ca fiind „momentul în care Occidentul s-a destrămat”.
Bursele europene majore au deschis în teritoriu pozitiv ședința de tranzacționare de luni, prima după ce a fost anunțată victoria lui Joe Biden pentru președinția SUA, aprecierile
Alegerile prezidențiale din SUA din acest an au reprezentat o cursă mult mai strânsă decât mulți operatori de sondaje și experți au anticipat, iar acest lucru reflectă realitatea unei
Gabriel Comănescu, CEO-ul GSP Offshore, companie care, împreună cu Black Sea Oil & Gas (BSOG), este implicată în proiectul Midia de la Marea Neagră, a spus în cadrul unui eveniment
Gabriel Comănescu, CEO-ul GSP Offshore, companie care, împreună cu Black Sea Oil & Gas, este implicată în proiectul Midia de la Marea Neagră, a spus în cadrul unui eveniment organizat
companiilor, și-a propus să atragă o finanțare de până la 2 milioane de euro, start-up-ul fiind selectat de curând în cadrul acceleratorului de business „500 Startups“ din San Francisco (SUA
În acest scop, compania caută să deschidă centre de producție pe piețele din Europa și din SUA, a explicat Ioan Nani, directorul general al Antibiotice Iași.