Practic, ceea ce se dorește este trecerea de la un model marginal de piață la unul bazat pe Contracte pentru Diferență (CfD), dar și pe contracte de achiziție a energiei pe termen lung
Marți dimineață investitorii au fost surprinși să afle că mai mulți parlamentari PSD voiau să elimine obligativitatea contribuției la Pilonul II de pensii private, ceea ce ar fi însemnat
Doar 293 din cele 6.654 de companii aflate în insolvență iminentă au accesat insolvența sau măsurile de restructurare financiară în ultimul an, ceea ce indică un număr mare de firme
lider atât la nivelul întregii piețe cât și pe zona asigurărilor generale în funcție de cota de piață, în condițiile în care a subscris și în trimestrul 3 al anului 2021, dar în ceea
În România aproape toți clienții care au solicitat măsuri de sprijin s-au întors la un serviciu normal al datoriei, ceea ce înseamnă că măsurile au fost, într-adevăr, eficiente.
Iar procentele aduse de export la vânzările totale în cazul marilor fabrici variază de la 25% la 50%, ceea ce se traduce în sute de milioane de lei, din calculele ZF.
În 2023 va fi o acalmie în ceea ce privește modificările de taxe, a transmis Ministerul de Finanțe într-o întâlnire cu mediul de afaceri, așa cum spune consultantul fiscal Nadia Oanea
18 octombrie 2022 pentru a le cere aprobarea unui program de emisiuni de obligațiuni corporative, denominate în euro și/sau lei și/sau valută, după caz, în condițiile pieței în ceea
București vor putea cumpăra și vinde acțiuni la Banca Transilvania (TLV) la prețul de circa 20 de lei pe unitate, față de 2 lei în prezent, ca urmare a consolidării valorii nominale, ceea