Societatea a mai obținut venituri din gestionarea parcului logistic TRC Park CLuj, precum și a Clubului Sportiv Transilvania“, menționează compania cu 25 mil. lei capitalizare.
Cele mai „scumpe“ guverne sunt cele ale Japoniei, Poloniei, SUA și Chinei, unde Jack Ma, al 16-lea cel mai bogat om al lumii, cu 47,8 miliarde de dolari, ar putea salva Partidul Comunist
că în următorii doi ani plănuiesc să deschidă peste 20 de astfel de proiecte.
”Planul nostru de extindere la nivel național este în desfășurare și avem încredere că noul retail park
pentru că au fost investiții foarte mari făcute de companiile de retail care au venit în România și au primit finanțări cu dobânzi mici”, crede Feliciu Paraschiv, fondator al Paco
Packeta este prezentă pe piața din România din 2017, având o rețea de peste 187.000 de puncte pick-up partenere în Europa și peste 6.000 de lockere Z-BOX.
În afară de Campus 6.1, pachetul includea Bucharest Business Park, Europe House, Opera Center 1 și 2, Orhideea Towers și River Place, cu o valoare de 377 milioane de euro la momentul
În iulie, compania a deschis în centrul comercial Grand Arena din sudul Capitalei un Plan & Order Point, dedicat planificării proiectelor de amenajare, și un Pick & Point, destinat
Cicloautostrada va traversa orașul de la vest la est, va trece prin Hyde Park, prin City-ul londonez, prin spatele turnului Big Ben și pe lângă Palatul Buckingham.
În ultimii ani, a gestionat o perioadă de creștere rapidă, cu inaugurări de referință, cum ar fi Waldorf Astoria Berlin, DoubleTree by Hilton Wroclaw și Hilton Tallinn Park, prima proprietate