Della Valle a fost însoțită de astronautul britanic Tim Peake la lansarea gateway-ului spațiu-sol al companiei la sediul central din Regatul Unit din Newbury, la vest de Londra.
Mai mult, efectele perturbărilor stratosferice asupra vremii de la sol pot apărea după câteva săptămâni, pot fi limitate la anumite regiuni sau pot fi diminuate de alte fenomene atmosferice
într-un alt stat membru decât cel al filialei, dacă persoana juridică română are forma de organizare a unei alte persoane juridice aflată sub incidența legislației române (decât SA, SRL
Vă asigur că în două luni s-ar strânge 10 miliarde de euro la bugetul de stat”, susține Valeriu Leucuța, proprietarul companiei Cable SRL din Oradea, cu afaceri de 5,7 mil. euro și
Conform informațiilor existente pe site-ul Ministerului Sănătății, 11 unități au intrat în acest program, printre care Promed System, Clinica Polisano SRL, dar și Spitalul Clinic de
Numărul de dizolvări în rândul companiilor de tip SRL-D nu va trece de 3%.
Legea „business angels” este unul dintre cele mai așteptate proiecte ale acestui an.
companie în companiile românești) fie că, de fapt, o treime din companiile înregistrate în România drept companii românești nu au nicio valoare – firme de familie cu zero angajați, SRL-uri
O parte din magazinele din rețeaua franceză Carrefour, respectiv cele operate de companiile Artima SA și Supeco Investment SRL au raportat pierderi și în 2020 și în 2019.