Compania de tehnologie Cegeka România, subsidiara locală a grupului IT de origine belgiană cu același nume, a înregistrat venituri de 60 de milioane de euro în 2023, în creștere cu
♦ După ani în care acțiunile Endava au fost percepute drept o poveste de succes în sectorul european de tehnologie, prăbușirea din 2025 marchează o schimbare de percepție: compania
Primul hotel Swissotel din România a fost deschis în stațiunea Poiana Brașov în urma unei investiții de 18,5 milioane euro, în creștere cu 30% față de estimările anunțate inițial de
comerțului local după cifra de afaceri din 2023, de aproape 22 de miliarde de lei, va avea din septembrie un nou CEO, pe José Alberto Chueca Val, după ce Marco Giudici, care a condus compania
România se poate dezvolta ca un hub regional pentru mărfurile de tranzit și să fie un coridor de mărfuri între China și Europa, potrivit lui Viorel Leca, directorul general al Gebrüder
Discounterul german Lidl, care a intrat pe piața locală în 2011, când a preluat rețeaua de magazine Plus Discount, spune că a investit până acum în România peste 2,7 mld. euro, adică
Compania de curierat Sameday, deținută de eMag, a încheiat anul trecut cu afaceri mai mari cu 60% față de anul anterior, conform datelor furnizate de companie, care nu a precizat însă
eMAG, cel mai puternic retailer online din România, intră într-o nouă etapă de dezvoltare și anunță investiții de peste 3,2 miliarde de lei în următorii trei ani, în extinderea businessului
De altfel, compania a început deja recrutarea pentru acesta. În total, compania vrea să aibă 800 de salariați în România când fabrica va funcționa la capacitate maximă.