Businessul Smart Diesel a fost conceput mai ales pentru clienții comerciali, compania având o rețea de benzinării pe plan local și parteneriate pe plan extern în mai multe țări.
este produs de locația din Parcul Icoanei: „Este o locație de suflet, foarte frumoasă și mai nou încercăm să facem părculețul acela mic foarte popular și să aducem cât mai multe concepte
lipsei terenurilor disponibile în aceste zone – dar cu multe alte mijloace de transport în comun, precum rețea de tramvai, autobuze sau alte noduri supraterane de transport, fie concepte
„Am început lucrările de modernizare la recepția, barul și restaurantul hotelului, apoi vom aduce concepte noi în camere, trebuie reînnoite, deși acestea au trecut anterior printr-un
În timpul stării de urgență, Editura Niculescu a lansat mai multe cărți, printre care „Cartea mică a ideilor mari“, care conține 150 de concepte despre lumea în care trăim și scopul
„Evoluția pieței francizelor este dictată de curajul antreprenorilor de a investi sau de a pune pe piață noi concepte de business, iar cifra de afaceri pe care o vor genera francizele
Proiectul conceput ca o stațiune turistică integrată, va avea un potențial de până la 1.000 de vile și prevede o multitudine de facilități și opțiuni de petrecere a timpului liber indiferent
„Pentru noua gamă, ne concentrăm pe retailul internațional, unde avem posibilitatea si flexibilitatea de a concepe rețete proprii pentru fiecare client.