Grupul de servicii medicale MedLife (simbol bursier M) a înregistrat în primul semestru al acestui an un profit net de 45,6 mil. lei, în scădere cu 36,2% comparativ cu S1/2021 și afaceri
Transilvania Broker de Asigurare (TBK), una dintre cele mai mari companii de brokeraj în asigurări de pe piața locală, a înregistrat o creștere de 159,6% a profitului net în T1/2022
Compania a înregistrat un profit net de 17,8 milioane de lei, în contextul în care Electromagnetica a avut o pierdere netă de aproximativ 18 milioane de lei în S1/2021.
Banca Internațională de Investiții (IIB), fondată în 1970 de mai multe state printre care și România, a raportat pentru 2021 profit net de 7,9 mil. euro, în creștere cu 8% față de același
aluminiu Alro Slatina (simbol bursier ALR) a raportat pentru 2022 afaceri la nivel consolidat de 3,55 miliarde de lei, ușor în creștere față de anul precedent, în timp ce profitul net
Fără factura fiscală neașteptată, care a fost calculată pe baza veniturilor creditorului în 2022, Santander a declarat că profitul său net ar fi crescut cu 8 procente.
Cu toate acestea, salariile din aceste județe nu au ajuns la valoarea salariului mediu net pe economie, care a ajuns la aproape 4.400 de lei net la finalul anului 2022.
Cu toate acestea, salariile din aceste județe nu au ajuns la valoarea salariului mediu net pe economie, care a ajuns la aproape 4.400 de lei net la finalul anului 2022.
material plastic Romcarbon Buzău (simbol bursier ROCE) a raportat venituri de 328 mil. lei în 2022 la nivel consolidat, în creștere cu 12% față de anul precendent, în timp ce profitul net
companie de brokeraj în asigurări cu grupul Autonom în acționariat (31,75%) și care a început tranzacționarea la Bursa de Valori București pe 27 februarie 2023, a raportat un profit net