Pe ce a cheltuit banii companiei Radu Frîncu:
-anvelope noi la mașina sa, BMW X6
-călătorii cu avionul, cu banii companiei de asigărări a EximBank, pentru persoane care nu aveau
, un proiect sub umbrela FIT – Finanțe pe înțelesul tuturor, programul de educație al Băncii Transilvania, despre cum a pornit și cum a crescut compania sa, dar și despre provocările
Referitor la faptul că declarația sa este în contradicție cu aceea a președintelui Camerei, Vameriu Zgonea, care a spus că susține în continuare proiectul de lege privind amnistierea
Industria farmaceutică trebuie să colaboreze cu factorii de decizie pentru a crea o formulă prin care sa se recunoasca eficiența și valoarea socială a medicamentelor inovatoare”, a
Indicatorii bugetați sunt pentru OMV Petrom SA, fără subsidiare. Anul trecut, profitul net individual al Petrom a crescut cu 25,6%, însă cifra de afaceri a scăzut cu 5,4%.
Operațiunile grupului austriac în România sunt reunite sub denumirea Lasselsberger Ceramics România, grupul austriac controlând companiile Sanex SA și Lasselsberger România.
“
Fosta sa poziție a fost preluată de Daniela Iordănescu, care a lucrat până pe data de 30 aprilie 2014 ca executive business director în cadrul Litostroj Power, Slovenia (fosta Skoda
așteptați la Comisie, miercuri, reprezentanți ai SIE, SRI, ai Facultății de Geologie și ai Societății Comerciale de Conservare și Închidere a Minelor București – SC Conversmin SA