Grupul JUMBO este prezent în România cu 19 magazine, dintre care 5 în București-Ilfov, două în Oradea și câte un magazin în orașele Timișoara, Arad, Ploiești, Pitești, Constanța, Suceava
Construct a ajuns unul dintre cei mai mari contractori generali din Ungaria prin construcirea unor fabrici de mari dimensiuni pentru diverși investitori, Teraplast Bistrița și Aquila Ploiești
► Avem 200.000 mp în portofoliu și 30-40.000 mp în dezvoltare, la București și Ploiești. Avem cerere peste tot. Vedem și o diversificare a industriei. Vedem apetit pe farma.
Invest este dealer oficial Peugeot, Citroën, DS Automobiles și Opel deținând o rețea ce numără 7 puncte de vânzare (București – Otopeni, Militari și Pantelimon, Pitești, Ploiești
WDP adiministrează un portofoliu de aproape 2 milioane de metri pătrați în București, Timișoara, Pitești, Arad, Cluj, Brașov, Sibiu, Brăila, Deva, Constanța, Râmnicu Vâlcea și Ploiești
Leroy Merlin, membră a Grupului Francez ADEO, are 21 de magazine în România, cu aproape 3.500 de angajați în 15 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța,