Regele micilor din Botoșani vinde de 4 mil. euro pe an
Căzăcuț a fost până de curând o prezență discretă în business, el întrând în lumina reflectoarele după ce compania sa a fost acuzată și disculpată ulterior în scandalul „cărnii de cal
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Căzăcuț a fost până de curând o prezență discretă în business, el întrând în lumina reflectoarele după ce compania sa a fost acuzată și disculpată ulterior în scandalul „cărnii de cal
ferată are în acest an de la bugetul de stat 616 mil. euro, sumă ce include și cofinanțările pentru proiecte europene, aproape dublu față de anul trecut, potrivit oficialilor CFR SA
El a spus că banca sa se uită cu multă atenție la piața românească.
El l-a înlocuit în funcție pe Vasile-Gabriel Manole, care a fost numit director economic al companiei Rompetrol SA din cadrul aceluiași grup.
„Prin Decizia sa ce însumează peste 180 de pagini, ce a finalizat o investigație cu o durată de peste 2 ani, Consiliul Concurenței a realizat o analiză economică detaliată, în urma
Sub conducerea sa, vânzările Roche Diabetes Care au crescut în perioada 2009-2011 cu 14%.
Doi manageri cu experiență în privat deja au fost eliminați, la puțin timp de la numire: Dimitris Sophocleous, care a fost director general al CFR SA, și Mustafa Aysun, care a plecat
Combinatul va livra 7.500 tone de tablă de oțel companiei elene Emek SA, care va construi turnurile pe care vor fi instalate celelalte componente ale turbinelor, furnizate de firma
Premierul a reiterat opinia sa că nu ar mai fi trebuit organizat aceste alegeri parțiale având în vedere că sunt prea mulți parlamentari. “Opinia mea și opțiunea mea personală
aprobarea listei obiectivelor de investiții finanțate în cadrul Proiectului privind dezvoltarea la nivel local de servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa