consiliului de administrație al PKN Orlen din Polonia, a declarat că capacitățile de rafinare ale grupului îi vor permite acestuia să-și extindă prezența pe segmentul vânzărilor de retail
Adopția de tehnologie în industria medicală din România este cu aproximativ 10-15 ani în urma unor alte industrii, precum telecom, retail sau banking, a explicat Gabriel Herbei, director
portofoliu de peste 1.200 de businessuri care folosesc platforma SMSLink.ro pentru a comunica cu clienții lor, soluția fiind folosită de firme din diferite industrii precum cea bancară, retail
Aproape trei sferturi dintre companiile multinaționale din România care activează în domenii precum retail, FMCG, IT&C, servicii, industrie sau farma, estimează că veniturile totale
Gigantul american de retail Amazon și-a continuat eforturile de lobby de ordinul milioanelor de dolari cheltuind 3,2 mil. dolari în cel de-al doilea trimestru al acestui an, în creștere
China, a doua mare economie a lumii, și-a mărit avansul față de alte economii majore în noiembrie, în condițiile în care producția industrială și vânzările de retail au continuat să
companiile din România (54%) intenționează să crească anul viitor numărul de angajați în medie cu 11%, cea mai mare cerere venind din sectorul IT&C, urmat de industrie, auto și retail
Mai multe grafice și tabele din domeniul IMM Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Mai multe grafice și tabele
Asistăm la o maturizare a pieței de capital, mai ales în ceea ce privește investitorii de retail, avem creșteri istorice pentru acest segment, apoi contează foarte mult, într-adevăr