Donna Medical Center din București, un business nișat pe servicii medicale pentru femei, înființat în 2011 de către Elena Claudia Teodorescu, medic radiolog specializat în imagistica
sprijină afacerile, fie ele mai mici sau mai mari, în construirea unei identități vizuale, astfel încât să se facă din ce în ce mai cunoscute ♦ Atelierul creativ îi ajută cu diferite servicii
Concret au fost solicitate, în regim de urgență, informații referitoare la modul în care a fost realizată procedura de selecție pentru modernizarea avioanelor IAR 99 și transmiterea
Vineri 1 iulie, pe la ora 1 la pranz, cand mi-am terminat treburile, am decis sa plec cu masina din Bucuresti catre Cluj, ruta prin Valea Oltului, facand un calcul simplu: urmatorul
Fostul primar interimar, Razvan Sava, din partea PNL, declara în urmă cu doar câteva săptămâni, înaintea alegerilor locale (în cadrul cărora domnia sa candida pentru Primăria Sector
Ana Maria Răducanu, o tânără cu preocupări în domeniul ecologiei, a deschis la finalul anului 2020, pe 14 decembrie, magazinul Zero Waste, un loc de unde pot fi cumpărate produse alimentare