Astfel, în august, Romgaz a anunțat finalizarea tranzacției de achiziție și transferul acțiunilor reprezentând 100% din capitalul social al ExxonMobil Exploration and Production Romania
Pentru noua strategie, am folosit și know-how-ul unor consultanți pe care i-am recrutat pe poziții de “value creation managers”, care provin din arii precum private
Noul studio Cognizant Softvision din Timișoara are o suprafață de peste 2.100 mp, punându-le la dispoziție angajaților un spațiu deschis și creativ sau spații speciale, orientate pe
Dacă vom avea un design creativ sau un mesaj personalizat, persoana căreia îi vom da cartea de vizită se va gândi de două ori înainte să o pună în sertarul cu cărți de vizită”, spune
Oceanobe este o companie 100% românească, un hub creativ pentru produse software inovatoare, care acoperă domenii precum construcțiile durabile, managementul activelor, banking, procesarea