Astfel, aceștia intră în contact cu serviciul privat de sănătate pentru ecografii sau analize și aleg ca intervențiile chirurgicale să le facă tot în spitale private.
Sumele la privat sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei pentru un RMN la spate, zona lombară a coloanei vertebrale, analiza solicitată de ZF în convorbirea cu operatorul din call-center
De asemenea, centrul de tip ISAC (Information Sharing and Analysis Center) din țară, deschis tocmai pentru sectorul energie, nu și-a atins încă utilitatea scontată ca urmare a interesului
financiare”, explică Mona Ursu, CEO și fondatoare Brandfusion, pionier în industria românească de branding care a lucrat cu branduri precum Adams, Râureni, Symmetrica, Donna Medical Center
se îndreaptă, an de an, spre sistemul privat de sănătate dat fiind că aici găsesc medici pentru consultații într-un ambulatoriu bine organizat, unde se fac programări prin call-center
Renault Filante – tehnologie de vârf dezvoltată la Seul
Noul Filante a fost conceput de Renault Technocentre din Franța în colaborare cu Renault Design Center Seoul, fiind dezvoltat