După încheierea plasamentului privat pentru acțiunile SMTL, Paval Holding SRL a achiziționat un total de 352.750 acțiuni deja existente în Simtel Team de la cei trei fondatori –
Noul președinte al ANEVAR este Director Științific în cadrul firmei de evaluare Eval Transilvania Consulting SRL, activitatea sa constând în principal în coordonarea și îndrumarea echipei
– In situatia in care un SRL a apreciat ca se supune regimului de impozitare al microintreprinderilor, dar ulterior inspectorul ANAF a decis modificarea regimului impozitarii
Datele includ, prin consolidare, și datele societății comerciale Farmaceutica Remedia Distribution & Logistics SRL, așa cum au menționat reprezentanții Remedia.
Estimăm că platforma va ajunge să genereze 90-100.000 de euro lunar spre finalul lui 2020“, a declarat Adrian Pătrașcu, administrator și director IT în cadrul Qbis Consult SRL.
În acelasi timp, în economie au fost înmatriculate 45.276 de SRL-D-uri, în scădere cu 19%. ”Acest fapt indică o deteriorare a încrederii în perspectivele economiei pe termen mediu-lung