Până la viitoarea tentatică de privatizare, Guvernul a cerut Comisiei Europene avizul pentru ca la Oltchim să fie acordat un împrumut până în 10 milioane euro și așteaptă răspunsul
Și pentru a primi avizul de la Comisia de Trafic și recepția la sfârșitul lucrărilor, trebuie să faci dovada realizării numărului necesar de locuri de parcare“, a spus Antoanela Comșa
Al doilea magazin Ikea din București este amplasat în zona Theodor Pallady din Capitală și va fi mai mare decât magazinul din Băneasa, potrivit datelor din avizul dat de Primăria Capitalei
piața locală, respectiv KFC România și Republica Moldova, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery, Paul, Cinnabon și Hard Rock Cafe
În Republica Moldova au două unități, iar acum au primit avizul
„Încercăm să evităm să deschidem prea multe centre. Ideea este să reușim să creștem centrele pe care le avem deja, și abia apoi să înființăm noi centre.
Acum avem nevoie de Guvernul României să ia măsuri și să ne ajute să evităm impactul catastrofal pe care colapsul acestor industrii strategice îl va avea.”
Vrem să evităm un potențial start fals în care repornim parțial economia și asta generează o creștere bruscă a numărului de îmbolnăviri, ceea ce ne-ar forța să o luăm de la capăt”,
gigantul american Carlyle, cel mai mare fond de private equity din lume, a preluat anul trecut încă 9 perimetre de țiței în România de la OMV Petrom, tranzacția primind recent și avizul