Exporturile României au crescut în primele patru luni ale anului cu 0,8% fată de perioada similară din 2023, în timp ce importurile s-au majorat cu 1,7%, deficitul balantei comerciale
în petrecuți în Italia și Germania la cules de sparanghel și căpșuni, au pornit un mic business în agricultură prin care a plantat 10.000 de pomi în peste 100 de livezi familiale ale
Prima fază a proiectului Liziera de Lac, ansamblul rezidențial construit pe malul lacului Tătaru de dezvoltatorul imobiliar belgian Liebrecht & wooD, este finalizată și aproape toate
că Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie din România și una dintre cele mai profitabile companii din portofoliul statului, va avea în următorii ani un randament al
serile din această vară, reflectată și în comenzile online primite de platforma Freshful by eMag, de unde românii și-au luat peste 30.000 de litri de bere în primele două săptămâni ale
Unitățile de cazare locale au primit 5,7 milioane de turiști în primele șase luni ale acestui an, ceea ce înseamnă o creștere de doar 3% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit