Vom folosi tehnologia, fără a pierde interacțiunea umană pe care clienții noștri o apreciază atât de mult”, declară Henk Paardekooper care a primit recent avizul BNR pentru a prelua
Potrivit surselor Aleph News, proiectul privind pensionarea magistraților a fost adoptat cu aviz negativ de la Consiliul Legislativ, dar și fără avizul obligatoriu al CSM.
El este prima voce din industrie care vorbește despre vânzarea Albalact către Lactalis, o tranzacție anunțată la finalul lunii ianuarie, dar care așteaptă avizul Consiliului Concurenței
Președintele comisiei juridice a anunțat că va trimite avizul comisiei la Biroul Permanent al Senatului, care urmează să îl pună pe ordinea de zi a plenului, fiind posibil ca acest
Acționarii Astra Română au aprobat anul trecut, într-o AGA, participarea companiei, prin aport în natură, la majorarea capitalului social al Hidro Bitum din Teleorman, firmă unde deține
Fermele și livezile din țările mediteraneene riscă să se transforme în deșerturi pentru că nivelul de material organic din sol scade, în timp ce nivelul sărurilor crește.