„Mari-Noelle Jego-Laveissiere este membru al echipei executive a grupului Orange, iar numirea sa în funcția de administrator al Orange România reprezintă o confirmare a susținerii
Rugată să dea un sfat României în vederea creșterii absorbției fondurilor, Corina Crețu a declarat, după audierea din comisiile parlamentare de specialitate, că datoria sa va fi „de
aprobarea acționarilor pentru a contracta “servicii de asistență, consultanță juridică și/sau reprezentare în legătură cu o potențială achiziție de către SN Nuclearelectrica SA
În istoria sa de 65 de ani, fabrica arădeană a avut cel mai mare număr de angajați în 1989, peste 1.200 de persoane lucrând aici pentru producerea de păpuși pentru piața internă și
OPEC a produs peste ținta sa oficială de 30 milioane de barili pe zi timp de 16 luni consecutive, grupul încercând să-și susțină vânzările pe fondul unei supraoferte la nivel mondial
sud-coreean produce deja, într-o fabrică de 740.000 de metri pătrați din cartierul Songdo din apropierea capitalei Seul, medicamente pentru cancer dezvoltate de Bristol-Myers Squibb, ținta sa
lei per titlu, cauzele principale fiind scăderea vertiginoasă a cotației petrolului, combinată cu pesimismul investitorilor privind rezultatele financiare pe care OMV Petrom avea sa