identificate de liderii de business, pe locul doi, după atacurile cibernetice, arată cel mai recent studiu de percepție derulat regulat în Statele Unite, în rândul executivilor din marile
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat în weekend, în timpul unei vizite la Brăila, că este posibil ca impozitarea firmelor să fie modificată, astfel încât marile companii să plătească
În cel mai fierbinte subiect care pune sub presiune toți directorii generali, juridici și de IT din marile companii private și în special pe cele care lucrează direct cu zeci, sute
Standard & Poor's, Fitch și Moody's, marile agenții de rating care evaluează economia unei țări pentru a arăta investitorilor cât de atractivă este sau nu aceasta din perspectivă investițională
Marți, marile burse de pe glob au fost puternic afectate de ultimul anunț al președintelui Trump care a amenințat că va introduce noi taxe vamale Chinei după ce Beijinul a răspuns cu
Administrația din România se „complace într-un regres” al digitalizării, având astfel o contribuție negativă la evoluția pieței locale de software și servicii de IT, marile proiecte
Marile companii din România sunt cele mai mari beneficiare ale creșterii economice, ale creșterii salariilor și consumului, ale scăderii taxelor și impozitelor, ale scăderii dobânzilor
Marile companii de tehnologie care s-au impus și în segmentul AI își propun să fie principalii jucători globali în domeniu și se pare că, până acum, se descurcă destul de bine.
Riscul unui război mondial nu există în prezent, marile puteri ale lumii nu mai mizează pe confruntările armate directe, ci pe dominația în domeniile strategice ale celei de-a patra