Cupru Min câștigă la Curtea de Apel procesul privind o plată de 17 mil. euro către Energo Mineral
Strategia aplicată de stat pentru Curpu Min în prezent vizează vânzarea producției pe șapte ani, pentru suma de circa 346 mil. euro.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Strategia aplicată de stat pentru Curpu Min în prezent vizează vânzarea producției pe șapte ani, pentru suma de circa 346 mil. euro.
Acționarii Raiffeisen Bank România au mai votat anul trecut modificarea actului constitutiv al băncii, astfel ca numărul membrilor consiliului de supraveghere să fie majorat de la șapte
Puțin mai în spate, la o diferență de circa 500.000 de participanți, se află fondul Alico, din portofoliul Metropolitan Life.
Anterior, Georgi Roussev a acumulat o experiență financiară de 15 ani în FMCG, inclusiv cea de director financiar și șapte ani de experiență în roluri regionale și globale cu sediul
ZF a scris ieri că șapte bănci din top 10 cele mai mari instituții de credit au majorat deja avansul la credite ipotecare, în timp ce UniCredit va lua această decizie pe 16 mai.
aștepte să trăiască ușor peste 76 de ani, cu șase luni mai puțin decât generația anterioară, în timp ce cei mai bogați americani de 50 de ani ar putea ajunge la aproape 89 de ani, cu șapte
Vorbim despre șapte milioane de declarații care vor fi încărcate într-un sistem ce funcționează acum la o capacitate de peste 90%”, comentează Ionuț Sasm Tax Partner PwC România și
este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte
Consiliul de Supraveghere va fi format din șapte membri persoane fizice, potrivit propunerilor de modificare a actului constitutiv al BVB publicate alături de convocatorul de AGA.
Din spate vin puternic însă Bucureștiul și Brașovul, acolo unde numărul locurilor de cazare a avansat cu 77%, respectiv 109% față de anul 1990.