Ministrul transporturilor Ioan Rus: Ar fi elegant să fac 3 ore până la Cluj cu mașina. Sper să apuc vremurile acestea ca ministru al transporturilor
„Fac 6 ore până la Cluj (cu mașina – n.red.). Ar fi elegant să faci 3.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
„Fac 6 ore până la Cluj (cu mașina – n.red.). Ar fi elegant să faci 3.
Angajatul nu trebuie să petreacă două ore în trafic pentru a merge la muncă sau a merge acasă de la serviciu.
Astfel de discounturi sunt prezente la pachete de asemenea valoare mai ales în contextul în care oferta a fost una fulger, încheiată în doar câteva ore.
de investiții din cauza infrastructurii, un exemplu fiind cel cu americanii de la Apple, care au renunțat la o investiție la Brașov după ce un vicepreședinte al companiei a făcut 7 ore
Facem peste 500.000 de ore de training anual, adică peste 36 milioane de euro investiții în cele 6,5 milioane de ore de training până în prezent.
La nivel național clasamentul operatorilor în funcție de viteză este în mare parte neschimbat la nivelul anului precedent – Orange ocupând poziția de lider, însă în luna decembrie
Hidroelectrica (H2O), cel mai mare producător de energie verde din România, a atribuit un contract în valoare de 97,5 milioane de euro (fără TVA) pentru retehnologizarea centralei hidroelectrice
Compania este deja prezentă pe piața de furnizare a energiei.
Cea mai mare creștere din structura BET a fost înregistrată de operatorul în sistem de franciză Sphera Franchise Group, cu 9,3%.
Fondul de pensii suveran al Norvegiei, cel mai mare fond suveran din lume, cu active de 608 miliarde de euro la finalul anului 2013, își va lărgi universul de investiții prin includerea