România va atinge în perioada 2018-2019 o nouă fază de boom economic, evoluție ce va fi sprijinită și de împlinirea a o sută de ani de la Marea Unire, dar și de preluarea în premieră
UniCredit, unul dintre cele mai puternice conglomerate bancare europene, are în plan creșterea cu 20% a numărului de angajați din centrul IT din România, a spus Federico Ghizzoni, șeful
Jon Garrison, directorul financiar al UPC România, a plecat la începutul acestei luni de la București, după un an de mandat, pentru a prelua o altă poziție la nivelul grupului american
Producătorul german de software pentru companii SAP a lansat o competiție pentru start-up-urile sociale la nivel regional, inclusiv din România, câștigătorii urmând să aibă acces la
De la începutul acestei săptămâni, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a România (CCIR), are un nou președinte, în persoana lui Ștefan
Compania franceză Atos, unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT din Europa, și-a dublat anul trecut nu-mărul de angajați din România, care a ajuns la peste 1.000 de oameni
Un debitor care nu își mai poate achita datoriile poate beneficia de un plan de rambursare pe 5 ani, a decis ieri în unanimitate Camera Deputaților, care a votat o inițiativă legis...
Combinatul chimic Chimcomplex Borzești (simbol bursier CHOB), controlat de omul de afaceri Ștefan Vuza, și-a majorat cu 13% veniturile din vânzări în primul trimestru al lui 2015,...
România, o țară în care fermierii au descoperit rapița abia în ultimii 16 ani, va avea în această vară a doua cea mai mare scădere de producție între primii zece producători din Uniunea
Diferența dintre situațiile celor două companii oglindește anomalia pieței de energie din România, singura la nivel european în care sectorul de producție a fost divizat în funcție