Mezei a spus că ministrul transporturilor, Răzvan Cuc, i-a cerut să rețină aeronavele TAROM la sol în ziua moțiunii de cenzură, acesta fiind motivul real al demiterii sale, și a adăugat
Consultanții în această tranzacție au fost pentru Epta, PWC și David Si Baias (due diligence) și Schoenherr (asistență juridică), iar DAAS a fost reprezentată de Radu și Asociații SPRL
Accesul în interiorul platformei (ex. vestiare, ateliere de lucru, cantină, zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă și de distanță socială.
Astfel, ansamblul rezidențial GViTown, dezvoltat de Gindi Group în parteneriat cu Real-Sol, lansat în primăvara anului 2015, a finalizat și livrat primele două etape ale proiectului
Rolul controlorilor de trafic aerian este acela de a supraveghea și de a organiza deplasarea avioanelor în aer, la aterizare și la sol, prin folosirea radarului și a comunicațiilor
Pentru a face economie, Flannery a consemnat la sol avioanele companiei și a interzis sutelor de directori să mai folosească mașinile firmei.
bogdan.cojocaru@zf.ro
erbicide, insecticide, fungicide), biostimulatori și produse foliare pentru nutriția plantelor, dar oferă și servicii de consultanță agricolă fermierilor, precum analize de plante, de sol
Anul acesta, în contextul în care zborurile charter se vor ridica de la sol începând abia cu finalul lunii august – începutul lunii septembrie, sperăm într-un scenariu optimist
Uvertura Mall a intrat în insolvență în noiembrie 2015, iar în 2017 administratorul judiciar Management Reorganizare Lichidare (MRL) Iași și creditorul Banca Transilvania hotărâseră
Pe lângă segmentul militar, Aerostar furnizează servicii de mentenanță pentru aviația civilă, produse de aviație, echipamente electronice și echipamente de sol.